Alexandru Constantin Popa aka Praetor
Data nașterii: 02/02/1982
Oraș: București

M-am născut într-o familie normală. Normală până la vârsta de 7 ani când a venit divorțul. De atunci m-am agățat de fiecare moment de bucurie. Mama și-a sacrificat tinerețea crescându-mă cum a știut ea mai bine. Nu e singura care a facut asta dar rămâne o eroină pentru mine. Aș putea spune că provin dintr-o familie bună. Dar asta nu înseamnă ca am avut bani. Înseamnă ca am fost crescut foarte bine in condiții foarte proaste. Bunica mea era învătațoare și m-a învățat de mic respectul față de familie și legăturile strânse cu cei din jur. M-a învățat disciplina și nu mi-a îngrădit creativitatea. Atâta timp cât sunt un om bun ea rămâne parte din mine. Cred că deja se vede cât îmi iubesc familia.

Am facut școala generală la Școala 11 și Școala 17 și apoi liceul la Nicolae Iorga profil real că deh…pe vremuri dacă aveai notă mare la admitere, alegeai profilul real pentru că acolo se duceau copii deștepți și cu viitor. După 4 ani de real eram așa de sătul de matematică încât am ales să fac o facultate la profil uman. Am făcut filosofie și jurnalism și în 4 ani am învățat doar cum să fiu eu un om liber și că presa e în buzunarul masonilor de un fel sau altul așa că am decis că trebuie să schimb lumea altfel (mai târziu în Australia fiind, am studiat un an la SAE-School of audio engineering ca să înțeleg mecanica din spatele muzicii).

Ah…am uitat să spun că în timpul școlii generale am fost la cor și am fost în aceeași clasă cu Dribbler și Simina Popa (fata de pe piesa “Zboară” – VeritaSaga). Am prins drag de muzică dar am cam uitat-o și mi-am adus aminte de ea prin clasa a 11-a când fiind parte din gașca “Părculețul 1 Mai” și văzând că toata lumea are formație, m-am ambiționat și am început să scriu. Mai târziu l-am întâlnit pe Jhivago printr-un coleg de clasă care făcea parte din formația Gigantzii, celălalt component al trupei fiind Connect-R. Nu aveam computere nici eu, nici el și am reușit să îl conving într-un final pe vechiul meu coleg de generală pe care voi îl știți ca Dribbler, să lase jocurile și să încerce să facă muzică pe computer pentru ca ăsta e viitorul. Restul e istorie. Am scris mult, am dat bani de alocații pe ore în studio, și mai târziu ne-am încurcat cu băieții de la Hades și am decis să tragem un album la ei la studio. In același timp trăgeam și un album cu Christu și Raku care nu a văzut lumina zilei dar între aceste 2 albume și viața de facultate am trăit niște ani destul de frumoși.

A venit ca un șoc pentru mine știrea că ne vom muta în altă țară. Mi-am zis fie. Dacă mama vrea să facă asta nu am sa o las să plece singură într-o țară așa de îndepărtată cu un om pe care personal nu îl cunoșteam bine, așa că am plecat cu ea în Australia. Nu regret faptul că am plecat dar nu vreau să creadă nimeni că am plecat cum pleacă majoritatea românilor din cauză că e nasol în Romania. Am plecat pentru că am simțit că trebuie să mă asigur ca mamei mele are să îi fie bine acolo. Nu are rost sa mint. M-am îndrăgostit iremediabil de Australia în anii în care am trăit acolo. E un continent superb.

Acum sunt dublu cetățean. Am lăsat ceva neterminat aici. Muzica din mine. Ea vrea sa iasă la lumina și o face cel mai bine în limba în care am învățat să simt. Nu, asta nu înseamnă că nu am să cânt nicodata în engleză. Înseamnă doar că atunci când am ceva de spus cu adevărat important o veți auzi și vedea în româna. Pentru ca eu sunt mândru de neamul meu. Pentru că nu las visele mele sa moară. Pentru ca mi-ați cerut să revin și să nu mă opresc. Pentru că pot. Pentru că vreau. Pentru că îmi permit (pana rămân fără bani și trebuie să ma întorc la vânzarea de electronice).

Albumul acesta e mesajul meu către voi. Nimic din ce auziți nu este întâmplător. Eu nu cred în coincidențe. Cred în muzica sinceră. Nu am făcut numai piese hip hop pe album pentru că am simțit că anumite mesaje trebuie transmise în alt fel. Mesajul sper că este unul optimist.

Influente muzicale:



Lord Have Mercy, De La Soul, DV Alias Christ, Chali 2na, K-os, Atmosphere, Common, Cunninlynguists, Dead Prez, Defari, Dr. Dre, Drake, Eminem, Everlast, Eyedea, Fat Joe, Fugees, Guru, Jay-Z, Kool G Rap, Kardinal Offishall, KRS ONE, Looptroop, Louis Logic, Lupe Fiasco, Method Man, Mos Def, Nas, Notorious BIG, Orishas, Outkast, Pep Love, Pharoahe Monch, Rakim, Rasco, Royce da 5’9, The Roots, Saul Williams, Talib Kweli, Termanology, Timbaland, Tonedeff, Wu Tang Clan, Xzibit, Zion I.



Influente de alt gen muzical sunt multe, mult prea multe sa le mai insir dar genurile musicale ar fi:
Chillout, Reggae, Trip Hop, Clasica, Soul & R&B, Rock

Puzzle

Am ales ca aceasta să fie prima piesa de pe album pentru că este o piesa foarte bună de introducere pentru album. În mare parte este o piesă monolog. Am scris-o și înregistrat-o în Australia cand încă încercam să pun piesele cap la cap și să decid ce și cum să fac. Este într-un fel o piesă despre speranța de a reuși în carieră daca pot să îi zic așa. Este un îndemn să ne uităm toți detașat la toate lucrurile din viața noastră și să le punem cap la cap până când imaginea e cea pe care o dorim și pe care o proiectăm în fiecare zi. E prima piesa de pe album și prima în care spun “privesc în sus”; aceste 3 cuvinte au mare însemnătate pentru mine și se repetă de mai multe ori în piesele de pe album pentru că aș putea spune că ele sunt parte din filosofia mea de viață. Mă găsesc de multe ori privind în sus…ca mulți alți oameni care sunt visători ca mine. Cred că dacă oamenii s-ar uita mai mult în sus și mai puțin la alți oameni sau în jos, lumea ar fi mai frumoasă. Pragul de jos nu mă sperie…pot să trăiesc cu vânătai la picioare, dar nu aș vrea să mă lovesc la cap. Dacă ascultați bine beat-ul este destul de raggae. E prima dată când încerc să îmi exprim ideile pe asa o structură.

Bună dimineața

Este o introducere pentru piesa de după într-un fel. Cred că versurile vorbesc singure. Nu mi-a fost niciodată frică de sentimentele mele. Mulți dintre voi ați definit îndrăzneala mea și a lui Jhivago de a scrie ceea ce simțim ca un “stil nou”. Piese ca asta și cea de după sunt simțite. Eu sunt și voi fi mereu îndrăgostit. Dacă asta mă face mai puțin bărbat, atunci îmi asum riscul.

Declarație

Da, aceasta e o declarație de dragoste. Prietena mea a crezut mai mult în visele mele decât mine așa că pot să spun că e la fel de “vinovată” pentru albumul acesta cum sunt și eu sau oamenii cu care am colaborat la crearea lui. În ea îmi exprim speranța de a fi întotdeauna tot ceea ce își dorește să fiu, și frica de a fi mai puțin de atât. Când trăiești atâtea vieți câte am trăit eu în una singură nu poți să nu te întrebi ce mai urmează. Un lucru e cert. Sunt norocos să fiu iubit și nu pot decât să vă doresc să simțiți și să nu vă îndoiți. Asta îmi doresc și mie! Cred că trebuie să crezi în ceea ce simți și să arunci restul.

Privesc în sus

V-am spus de la prima piesă că eu cred în asta. Piesa asta e un fel de balada. Din nou am experimentat pe un “beat” neconvențional. Cred că versurile sunt auto-explicative. E un îndemn la visare și la tot ce e frumos și ascuns în “castelele din nori”. Cred că toți trebuie să le vizităm din când în când ca să ne aducem aminte de perioada aceea din viață când totul era posibil. Cred de altfel că asta e greșeala cea mai mare a adulților. Aceea de a se ascunde metodic de copilul din sine și a accepta că viața e un cumul de experiențe negative care duc inevitabil la probleme. Nu te vei simți niciodată un sclav al sistemului dacă visezi. Ți-o spun eu că mi-am câștigat dreptul muncind “For the man”.

Eu, orașul și căștile

Dacă nu ați văzut clipul vă rog să îl priviți în secțiunea video al site-ului. Am scris piesa pentru toți oamenii pe care îi văd pe stradă cu căștile pe sau în urechi încercând să își schimbe starea de spirit ascultând tot ceea îi face să se simtă mai bine sau mai energici. Cred că nu există exemplu mai bun de panaceu universal care îți poate modifica energia ca muzica. Cred că de aceea o iubesc așa de mult și de aceea văd așa de mulți oameni care ascultă muzica pe strada. Oamenii au nevoie de muzică și muzica în sine are nevoie de oameni care cred în ea.
Nu e un secret. Mie imi place orașul în care m-am nascut, am crescut și m-am format ca om. E o odă orașului meu piesa și a celor care îi calcă trotuarele zilnic. Lor de urez multă pace și dragoste!

Descânt

Sincer să fiu am realizat că ascult muzică multă noaptea și cred că piesa asta este piesa de pe album care e tocmai bună de ascultat seara sau noaptea târziu.Dacă cu piesa de dinainte am vizualizat orașul ziua cu oamenii care fug cu căștile și muzica de la un loc la altul, care fug de gândurile lor și se refugiază în muzica, în aceasta orașul adoarme încet și suntem într-o atmosferă un pic mai caldă și mai calmă. Inima bate un pic mai incet și beat-ul permite mai mult spațiu pentru “a rumega” ceea ce spun. E de asemenea o piesă scrisă după moartea lui GURU ex GANGSTARR și un tribut unuia dintre mc-ii mei preferați. Ah…uitasem că în piesa asta nu mai sunt eu acela care “privește în sus” ci copiii frumoși pentru că am vrut să accentuez pe puritate de data asta.

The fool

E simplu. Dacă ai muncit vreodată și a trebuit să porți haine care nu-ți plac și ai simțit că nu știi unde ai greșit de a ieșit totul așa, o să fie “pe filmul tău” piesa asta. Este piesa pentru forțele de muncă asuprite de niște șefi care au invățat că managementul înseamnă denigrarea angajaților, pentru cei care se simt amenințati cu concedierea de fiecare dată când fac ceva în alt fel. E imnul angajaților care fac ceva care nu le place sau a celor care simt că la muncă își folosesc numai o fărâmă din potențial pentru că doar de atât e nevoie. Și eu și Sera știm cum e să te simți așa și aici și acolo. De ce în engleză? Pentru că nu se prind șefii ăia ce zicem la refren dacă asculți asta la birou .

Muzica

Este în mod cert cea mai veche piesa de pe album. S-a născut prin 2007-2008 când studio-ul meu de acasă din Australia nu era foarte bine dotat. De aceea și sunetul un pic mai slab calitativ. Băieții de la Hades au zis că “trebuie” să intre pe album chiar dacă sună așa. Pentru că muzica uneori se face și în condiții mai puțin prielnice. Prima propoziție “și după ce fac toate astea o sa zică că nu le place” – se referă la voi ascultatorii și la ce ne trece prin cap când facem o piesă. Piesa asta trebuia sa fie un cadou gratuit la timpul acela și am lăsat-o de-o-parte un pic mai mult pentru că nu știam dacă mai are vreun sens să o trimit spre voi. La o adică e despre cum facem muzică pentru muzică și despre cât de mult iubesc asta și aș vrea să pot să fac doar asta – Muzică.

Cine e de vină?

Hai să nu ne mițim. Drogurile legale sau ilegale sunt acum mai populare decât era guma Turbo și Boni Bon pe vremea când eram eu copil. Piesa asta e ceea ce am văzut cu ochii mei în prietenii mei când am revenit anul trecut în țară. Instrumentalul vă las pe voi să îl judecați, dar este fără îndoială cel mai lucrat de pe album. Aceasta e probabil cea mai “VeritaSaga piesă” de pe album. E o altă poveste tristă pe care urăști să o iubești. Toți ne-am întrebat măcar o dată cine e de vină. Toți am arătat cu degetul. Ai să te recunoști în ea.

Zgomot

Cred că toți am început să ne refugiem în muzică pentru că e prea mult zgomot…prea multe voci ridicate și prea multe sirene si alarme. Trebuie să uităm de el și să găsim armonia din nou. E zgomot înauntru și oamenii nu se mai pot auzi…nu-și mai aud vocea interioară sau dacă o aud nu mai sună la fel cum suna pe vremuri.
Cred că trebuie să respectăm și să iubim natura în aceeași măsură în care trebuie să respectăm și iubim oamenii de lângă noi. Natura e biserica mea. E unde îmi vindec durerile și îmi încetinesc pulsul. Cum zicea și Maxi Jazz “this is my church, this is where I heal my soul”. Presupun că în piesa asta țipăm amândoi după plăcerile simple, sătui fiind de toate complicațiile…

În numele tatălui REMIX

Cine a ascultat albumul “Fiul risipitor” a lui Butch știe deja tematica piesei. Nu cred că are rost să o explic în detaliu, dar dacă nu ați înteles deja piesa asta, e ca un testament dat de la un tată la un fiu, spus așa cum am crezut noi mai bine. Este punctul de vedere al tatălui și fiului care trăiește în epoca noastra și vede și simte totul distorsionat și oarecum miop. I-am dat frâu liber lui Ortega să își prezinte viziunea pentru remix și cred că rezultatul nu dezamăgește…și este foarte diferit de versiunea inițială a piesei. A trebuit să retrag refrenul piesei ca să îi imprim și mai multă greutate. Pentru mine ăsta sună cel mai “underground” dacă trebuie sa îi pun o etichetă.

Pe aripile vântului

Nu, nu are absolut nici o legatură cu cartea sau filmul. Este ultima piesă de pe album și un fel de concluzie a lui. Este vorba despre mine în totalitate și cred că ceea ce vreau să fac e să mă prezint pe mine în totalitate. Cum sunt eu, ce vad, ce simt, cum o simt și despre experiența vieții în altă țară, cu aspectele ei negative și pozitive, cu frumusețea și urâtul, cu usurința și greutatea, cu toate contrariile din care sunt eu facut. Finalul despre care vorbesc în ultima piesă poate fi un final muzical. Am să fiu sincer cu voi. Am revenit în țară și îmi dau până la 30 de ani să reușesc să îmi fac un rost din muzica asta pe care în mod cert o simțiti dacă v-ați luat din timpul liber ca să citiți ce am scris eu aici. Știu că este greu, dar știu și că tot ceea ce este mai frumos în viață se câștigă muncind, nu se primește gratuit. Poate voi veți asculta albumul gratuit, noi am muncit pentru el și vom munci în continuare până când…iar atunci cand acest “când” se va întampla, acest copil din mine care a crescut singur și a inventat joaca asta va tăcea definitiv. Dar până atunci mai e puțin…credem în șansa noastră. Pace și dragoste.